Sfîntul Mucenic Concordie
(4 iunie)

Pe vremea împăratului Antonin s-a ridicat în cetatea Romei mare prigonire contra creştinilor, încît nu era cu putinţă a vinde sau a cumpăra ceva, afară numai de aceia care jertfeau zeilor. Pe atunci era în cetatea Romei un bărbat cu numele Concordie, din casă de neam bun, al cărui tată se numea Gordian, cu dregătoria preot. Acela, avînd pe acest fiu Concordie, l-a pus să înveţe Sfînta Scriptură şi a fost orînduit între ipodiaconii Preasfinţitului Piu, episcopul Romei, care a fost muncit pentru Hristos, pe vremea împărăţiei lui Aurelian. Deci, acest fericit Concordie, împreună cu tatăl său, nu se îndeletniceau, ziua şi noaptea, decît numai în posturi şi rugăciuni; dînd milostenie la săraci şi rugîndu-se Domnului, ca să poată să scape de sălbăticia prigonitorilor.

Într-o vreme, fericitul Concordie a zis tatălui său: “Stăpîne al meu, de voieşti, dă-mi binecuvîntare să mă duc la Sfîntul Eutihie şi să stau împreună cu dînsul, pînă ce va înceta sălbăticia vrăjmaşului împărat Antonin”. Zis-a lui tatăl: “Fiule, mai bine să petrecem aici, ca să luăm cununile de la Domnul”. Atunci, fericitul Concordie a zis: “Mă voi duce de vei porunci, că acolo mă voi încununa, unde va binevoi Hristos”.

Deci, tatăl lui i-a dat voie şi s-a dus la Sfîntul Eutihie, care era atunci în satul său, în calea Salariei, aproape de cetatea Tribula. Fericitul Eutihie, primindu-l cu mare bucurie, a început a mulţumi lui Dumnezeu şi, îndeletnicindu-se, petreceau împreună în rugăciuni şi postiri. Mulţi bolnavi de diferite boli veneau la dînşii; iar ei, rugîndu-se în numele lui Iisus Hristos, îi tămăduiau; astfel străbătea slava lor în popor.

Auzind de dînşii Torvat, comitul Etrusciei, care atunci locuia în cetatea Spoletania, a trimis de a chemat la sine pe Sfîntul Concordie şi i-a zis: “Cum te numeşti?” El i-a răspuns: “Sînt creştin”. Zis-a comitul: “Te întreb de numele tău, iar nu de Hristos”. Sfîntul Concordie a răspuns: “Þi-am spus odată că sînt creştin şi mărturisesc pe Hristos”. Zis-a comitul: “Jertfeşte zeilor celor fără de moarte şi fii prietenul nostru, căci eu te voi avea ca pe un tată şi voi spune stăpînului meu, împăratului Antonin, să te facă slujitor al zeilor”. Sfîntul Concordie a răspuns: “Ascultă-mă tu şi jertfeşte Domnului meu Iisus Hristos, ca să poţi scăpa de veşnicile munci; iar dacă nu vei face aceasta, tu şi zeii tăi veţi fi pedepsiţi în focul cel veşnic”.

Atunci comitul a poruncit să-l bată cu toiege şi să-l arunce în temniţa cea de obşte. Noaptea au venit la dînsul fericitul Eutihie cu Sfîntul Antim episcopul. Acesta, adică Antim, era prietenul comitului; deci, a rugat pe Torvat, comitul, să elibereze cîteva zile pe cel legat, lăsîndu-l în seama lui, unde au locuit împreună mai multe zile. Acela, într-o vreme bine potrivită, l-a hirotonisit preot, şi astfel se îndeletnicea în rugăciuni. După cîtăva vreme, comitul a trimis de a adus pe Concordie şi i-a zis: “Ce te-ai sfătuit pentru sănătatea ta?” Sfîntul Concordie i-a răspuns: “Sănătatea mea este Hristos, Căruia în toate zilele Îi aduc jertfe de laudă, iar tu şi zeii tăi vă veţi arde în gheenă”.

Atunci a poruncit să-l spînzure pe un lemn de muncire, iar el, plin de bucurie zicea: “Slavă Þie, Doamne Iisuse Hristoase!” Zis-a comitul: “Jertfeşte marelui zeu Die”. Fericitul Concordie i-a răspuns: “Eu nu voi jertfi pietrei celei surde şi mute; am pe Domnul meu Iisus Hristos, Căruia Îi slujeşte sufletul meu!” Atunci comi-tul, mîniindu-se, l-a trimis să-l închidă în temniţa cea mai primejdioasă şi să-i pună fiare de mîni şi de grumaz, poruncind ca nimeni să nu intre la dînsul; pentru că voia să-l piardă cu foamea. Deci, fericitul Concordie, mulţumind Atotputernicului Dumnezeu, a zis: “Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pămînt pace, întru oameni bunăvoire”. Şi îndată îngerul Domnului i s-a arătat la miezul nopţii, zicînd “Nu te teme, Concordie, ci îndrăzneşte cu bărbăţie; căci eu sînt cu tine”.

După trei zile, comitul a trimis la dînsul la miezul nopţii, doi purtători de arme de-ai săi, zicînd către ei: “Duceţi-vă şi spuneţi celui legat: “Ori jertfeşti zeilor noştri, ori ţi se va tăia capul!”” Mergînd la dînsul purtătorul de arme cu idolul Die, i-a zis: “Auzit-ai ce a poruncit comitul?” Sfîntul Mucenic a răspuns: “Voi ştiţi”. Iar ei au zis: “Ori jertfeşti zeului Die, ori ţi se taie capul”. Atunci fericitul Concordie, mulţumind lui Dumnezeu, a zis: “Slavă Þie, Doamne Iisuse Hristoase”; apoi a scuipat în faţa zeului Die. Atunci unul din ostaşi, scoţîndu-şi sabia, i-a tăiat capul. Şi aşa şi-a dat sufletul în mîinile Domnului.

După aceea, venind doi clerici şi oarecare bărbaţi dreptcre-dincioşi, au luat trupul şi l-au pus nu departe de cetatea Spoletana, unde izvorăsc multe ape. Deci, în acel loc unde s-a îngropat fericitul mucenic, orbii îşi capătă vederea, bolnavii se tămăduiesc, dracii se izgonesc cu rugăciunile Sfîntului Mucenic Concordie, cel ce a stat înaintea Domnului nostru Iisus Hristos, Care împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, petrece şi împărăţeşte în vecii vecilor. Amin.