Sfinţii Mucenici Agapie, Plisie, Timolau, Romil şi cei împreună cu dînşii

Pătimirea Sfinţilor Mucenici
Agapie, Plisie, Timolau, Romil, doi Alexandru şi doi Dionisie
(15 martie)

Aceşti sfinţi mucenici, multpătimitori, au fost pe vremea împărăţiei lui Diocleţian (284-305); Agapie era din cetatea Gazei, Timolau din Pontul Euxinului, cei doi Dionisie din Tripoli – Fenicia, Romil din Diospole, unde era ipodiacon la biserică, iar Plisie şi cei doi Alexandri erau din Egipt. Şi au pătimit în Cezareea Palestinei, de la ighemonul Urban, întru al doilea an al prigonirii de atunci.

Dîndu-se păgînă poruncă împărătească prin toate ţările şi cetăţile, ca toţi creştinii să fie siliţi la închinarea la idoli şi la necuratele lor jertfe, atunci, săvîrşindu-se un oarecare praznic de Dumnezeu urît în cetatea Cezareei şi popor fără număr adunîndu-se din satele cele de primprejur, s-a pregătit priveliştea la care creştinii cei ţinuţi în legături aveau să fie munciţi. Tot poporul elinesc cel fără de număr s-a adunat la acea privelişte, unde mai întîi Sfîntul Mucenic Timotei – care se prăznuieşte în nouăsprezece zile ale lunii august -, a fost ars, după multe munci.

După aceea, Sfinţii Mucenici Agapie şi Tecla au fost daţi spre mîncare fiarelor. Însă nu acest Agapie, care acum se cinsteşte, ci altul cu acelaşi nume, care a pătimit mai înainte de acesta, împreună cu Sfînta Tecla şi cu cel mai sus amintit, cu Sfîntul Mucenic Timotei, care se pomeneşte în august. O privelişte ca aceasta plină de sînge săvîrşindu-se, aceşti şase tineri viteji, creştini cu credinţa, care acum se cinstesc, adică mucenicii: Plisie, Timolau, Romil, doi Alexandru şi un Dionisie, aprinzîndu-se cu rîvna după Hristos şi-au legat singuri mîinile înapoi, în semn că fără teamă doresc să pătimească pentru Hristos şi sînt gata să se dea ori în foc, ori la mîncarea fiarelor pentru dragostea lui Hristos.

Apoi degrabă alergînd în mijlocul priveliştei, înaintea ighemonului Urban cu mare glas au strigat: “Sîntem creştini!”

Ighemonul, văzîndu-i tineri cu trupul, nu voia să-i piardă îndată. Ci, mai întîi i-a sfătuit mult cu amăgiri ca să se închine idolilor şi să nu se piardă singuri, fiind într-o frumuseţe ca aceea a tinereţii. După aceea, a poruncit să-i arunce în temniţă. După cîteva zile s-a scris în numărul legaţilor lui Hristos, Sfîntul Agapie, bărbat cinstit între creştini şi slăvit pentru nevoinţa sa cea purtătoare de chinuri. Căci mai înainte de multe ori arătase mare îndrăznire întru mărturisirea numelui lui Hristos şi suferise multe munci. Într-acea vreme iarăşi fiind prins, împreună cu sluga lui, Dionisie Egipteanul, s-a aruncat lîngă cei şase tineri, făcîndu-se opt la număr. De multe ori ispitindu-i şi în multe feluri muncindu-i, deoarece nu s-au lepădat de Hristos şi toate muncile le-au răbdat cu vitejie, au fost osîndiţi la tăiere.

Şi toţi în această zi şi-au pus capetele pentru Capul Bisericii, Hristos Domnul, în ale Cărui mîini şi-au dat sfintele lor suflete; şi au luat de la El cununile biruinţei, în Biserica ce se bucură în ceruri.