Cuviosul Părintele nostru Petru din Galatia
(1 februarie)
Acesta fiind de şapte ani, şi-a lăsat părinţii şi s-a dus la Ierusalim, apoi în Antiohia. Acolo închizîndu-se într-un mormînt, petrecea viaţă pustnicească, nemîncînd nimic o zi întreagă, iar a doua zi, tîrziu, gusta puţină pîine şi apă. Apoi era făcător de minuni, tămăduind bolile şi izgonind diavolii din oameni. Viaţa şi minunile lui le descrie fericitul Teodorit, episcopul Chirului, şi pomeneşte despre maica sa. De două ori a tămăduit-o cuviosul Petru: o dată de orbirea ochilor, cînd a sfătuit-o cu înţelepciune să nu se înfrumuseţeze cu podoabele cele din afară, iar a doua oară, de durerile cele grele de după naşterea acestui Teodorit şi acum, fiind aproape să moară, a întors-o de la pragul morţii. După aceea, pe o fecioară oarecare, nevăzut a răpit-o din mîinile voievodului cetăţii, care voia s-o necinstească cu sila, iar pe slujitorul acela l-a orbit. Apoi pe mulţi îndrăciţi i-a izbăvit, cu rugăciunea de duhuri viclene. Ajungînd la adînci bătrîneţe, s-a odihnit cu pace, avînd de la naşterea sa 99 de ani, dintre care şapte a vieţuit lîngă părinţi, iar 92 i-a petrecut în pustiu.