Sinaxar 25 Ianuarie

În aceasta luna, în ziua a douazeci si cincea, pomenirea sfântului nostru parinte Grigorie, cuvântatorul de Dumnezeu (Teologul), arhiepiscopul Constantinopolului.

Marele Grigorie, cuvântatorul de Dumnezeu, a trait pe vremea împaratiei lui Valens si a lui Teodosie cel Mare. Patria lui pamânteasca a fost Capadochia Secunda, iar patria cereasca, Ierusalimul cel de sus. Parintii lui erau de neam bun si drepti: Grigorie si Nona, care mai înainte din lipsa de cunostinta se închinau idolilor. Dupa ce au nascut pe marele Grigorie, parintii lui au fost renascuti, primind Botezul prin apa si prin Duh, si tatal sfântului a ajuns îndrumator adevarat si arhiereu al cetatii Nazianz. Grigorie a strabatut toata învatatura stiintei ca nimeni altul, ascultând pe cei mai vestiti dascali ai timpului sau, în Cezareea si Atena. Filozofii din Atena au cautat sa-l opreasca la ei, ca dascal de filozofie, dar Grigorie, care singur spune ca el împreuna cu sfântul Vasile nu cunosteau decât doua cai în Atena: a scolii si a bisericii, nu s-a amagit de slava pagâna a filozofiei, ci s-a întors la tatal sau Grigorie, care era episcop batrân în Nazianz. A vietuit câtiva ani în pustiu, framântând în mintea lui întrebarile cele mari ale învataturii crestine, sufleteste îmbracat în stralucirea ortodoxa. A fost preot în Nazianz, a îmbracat în stralucire ortodoxa amvonul bisericutei sfânta Anastasia din Constantinopol, pe când ereticii arieni erau puternici în cetate. A ajuns patriarh si întâistatator al soborului al doilea de la Constantinopol, din anul 381. Dar când era pe culmea faimei lumesti, Grigorie, care iubea linistea si gândirea la cele înalte, a parasit cetatea si scaunul patriarhal si s-a asezat în satul Arianz din Capadochia, unde mai apoi, în liniste, a trecut catre Domnul. Vestite sunt scrierile lui, mai ales cele cinci cuvântari teologice, în care lamureste taina cea adânca a Sfintei Treimi.

Miscatoare sunt cuvintele la îngroparea lui Vasile cel Mare, a tatalui sau Grigorie, a fratelui sau Chesarie, a surorii sale Gorgonia. A scris multe scrieri; a scris versuri si a întocmit Filocalia împreuna cu sfântul Vasile. Pentru gândirea lui adânca, biserica l-a numit cuvântator de Dumnezeu.

Si era sfântul Grigorie, cuvântatorul de Dumnezeu, la stat, om de mijloc; cu fata galbena, dar vesela; cu narile late, cu sprâncenele drepte; cautatura blânda, cu ochiul drept mai mâhnit caci avea un semn de lovitura pe pleoapa. Barba lui nu era lunga, dar destul de deasa si cam galbena pe margine; cu parul alb, plesuv. Moastele lui au fost aduse din Nazianzul Capadociei, în biserica Sfintilor Apostoli, de iubitorul de Hristos si preacucernicul împarat Constantin Porfirogenetul.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului nostru parinte Publie.

Publie se tragea dintr-un neam de sfetnici din cetatea Zevgma, de lânga râul Eufrat. Împartind saracilor toata averea parinteasca s-a retras în munti, unde si-a sapat o pestera mica, în care traia. Dar vestea despre el ducându-se pretutindenea, multi au venit la el ca sa ia parte la nevointele lui sihastresti. Iar el, poruncindu-le sa-si faca chilii mici, îi cerceta deseori, ca nu cumva sa aiba în chiliile lor lucruri netrebuincioase. Caci si pâinea le-o cumpanea cu cântarul si de gasea la unul mai multa, îl numea rob al pântecelui si iubitor de satiul trupului. Iar de gasea ca vreunul deosebea faina de tarâte, îi zicea ca se face partas al desfatarii sibaritice. Si noaptea, fara de veste, mergând pe la usa fiecaruia, daca îl afla facându-si rugaciunea, se departa tacând; dar de simtea pe vreunul dormind, lovea cu mâna în usa si-l mustra cu cuvântul. Prin aceasta cercetare deasa a lui a crescut multi ucenici, carora le-a întiparit în suflet toate virtutile sale. Asa a fost Teotehn si Aftoniu, care si-au luat asupra lor apararea si îngrijirea fratilor, dupa savârsirea cu pace a cuviosului Publie.

Tot în aceasta zi, pomenirea parintelui nostru Maris.

Acest sfânt parinte al nostru Maris, când se afla în lume era tânar si frumos; avea glas minunat si împodobea sarbatorile domnesti si ale sfintilor cu dulcile lui cântari. Dar de cursele dulcetilor lumesti se ferea si iubea pe Dumnezeu si poruncile Lui, pazindu-si trupul curat si sufletul neîntinat. Lepadându-se de cele lumesti, s-a dus într-un sat numit Omir si acolo facându-si o chilioara s-a închis într-însa si a trait în ea treizeci si sapte de ani. Chilioara primea umezeala de la un munte vecin. Umezeala îl vatama, dar el n-a vrut sa schimbe locuinta pâna la sfârsitul vietii. Iubea simplitatea, îi era sila de obiceiurile cele felurite si înselatoare. A trait nouazeci de ani, întrebuintând haina din par de capra si se hranea cu pâine si cu putina sare. Dorind de multa vreme sa vada aducându-i-se dumnezeiasca Jertfa, un preot a întrebuintat mâinile diaconilor în loc de altar si înaintea cuviosului a sfintit Jertfa cea mântuitoare; iar cuviosul umplându-se de toata dulceata i se parea ca vede cerul însusi. Si asa bine vietuind si la ceruri luându-si zborul, se veseleste împreuna cu toti sfintii în locasurile lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintei mucenite Medula împreuna cu însotitoarele ei, care în foc s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului Apollos (Apolo), care în pace s-a savârsit, despre are se face pomenire si in Patericul egiptean.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului nostru parinte Castin, episcopul Bizantului.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului nostru parinte Dimitrie Schevofilaxul.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului nostru mucenic Auxentie, care a marturisit în Constantinopol la anul 1720 si care prin sabie si-a gasit sfârsitul.