Sinaxar 16 Martie

În aceastã lunã, în ziua a saisprezecea, pomenirea sfântului mucenic Sabin egipteanul.

>Sfântul Sabin a fost din localitatea Ermuopole a Egiptului si a trãit pe vremea împãratului Diocletian. Pornindu-se prigoana împotriva crestinilor, el a iesit împreunã cu alti crestini din cetate si s-au ascuns într-o cãsutã. Fiind cãutat însã de închinãtorii la idoli, pentru cã se bucura de multã cinstire printre crestinii de acolo, fiind si de neam ales si întrecând pe multi cu râvna credintei sale, a fost în cele din urmã gãsit. Si, fiind dus înaintea unui oarecare Arian, care era mai marele cetãtii, a fost spânzurat si strujit într-atâta, încât bucãti din carnea lui cãdea la pãmânt. Apoi a fost ars cu fãclii aprinse si în cele din urmã legat fiind de o piatrã a fost aruncat în râul Scamandru, luând în chipul acesta cununa muceniciei.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfântului mucenic Papa.

>Acest sfânt, vãzând cã lumea sã gãseste în primejdia de a se cufunda în idolatrie, înfãtisându-se înaintea stãpânitorului locului unde trãia, l-a rusinat pe acesta, cu îndrãzneala lui cea multã în Hristos. Fiind aruncat la pãmânt i s-a bãtut mai întâi trupul si apoi si fata cu toiege si a fost chinuit în multe chipuri, dupã care si-a dat duhul. Moastele lui au fost ridicate de cei din Licaonia, care avându-le la ei se bucurã si se veselesc.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfântului mucenic Iulian cel din Cilicia.

>Acest sfânt era de fel din cetatea Anazervelor, care este a doua cetate din tinutul Ciliciei si era fiul unui demnitar grec si al unei mame crestine. Învãtând de la mama lui credinta crestinã si îndeletnicindu-se cu citirea Sfintelor Scripturi, când a ajuns la vârsta de optsprezece ani a fost dus de cãtre altii înaintea ighemonului locului aceluia. Si neplecându-se a jertfi idolilor, a fost bãtut peste tot corpul, dupã care a fost aruncat în închisoare. Aducându-si aminte aici de sfatul mamei lui, când a fost scos din nou si întrebat, a rãspuns cã stãruie în credinta lui si vrea sã moarã în credinta lui Hristos. Deci, fiind aruncat într-un sac plin de nisip si de serpi veninosi, a fost lãsat în mare si astfel a primit cununa muceniciei.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfântului Ioan cel din Mãnãstirea Rufianelor, care în pace s-a sãvârsit.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfântului mucenic Roman, cel din Parion, care de sabie s-a sãvârsit.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfintilor zece mucenici din Fenicia, care de sabie s-au sãvârsit.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfântului Alexandru, papã al Romei, care în pace s-a sãvârsit.

Sf. Mucenic Alexandru, Episcopul Romei, a fost timp de 10 ani pastorul Romei. El a fost ars de viu in ziua de 3 mai 119 din ordinul imparatului Hadrian (117-138).

Tot în aceastã zi, pomenirea preacuviosului pãrintelui nostru Aninas, fãcãtorul de minuni.

Acest preacuvios pãrinte al nostru, încã de pe când era tânãr, fãrã nici un fel de învãtãturã fiind, a iubit blândetea si linistea, trãind retras de toti ceilalti, în liniste. Când a ajuns la vârsta de cincisprezece ani, rãmânând orfan de pãrinti, pãrãsind toate s-a dus în regiunea Neocezareea-pe-Eufrat. Si gãsind acolo pe un monah oarecare cu numele Maiuma, care ducea o desãvârsitã sãrãcie de bunãvoie, a rãmas lângã el priveghind si rugându-se. Atât de mare erau lipsurile în care trãiau acestia doi, încât de multe ori abia dacã mâncau o singurã datã la patruzeci de zile. Si într-o astfel de strâmtorare fiind, se bucurau tot atât de mult, ca si cum ar fi luat parte la o masã împãrãteascã. Dupã o oarecare vreme, învãtãtorul lui a voit sã plece de acolo de unde se gãseau si a si fãcut aceasta. Dar fericitul Aninas, i-a grãit: "Iartã-mã, cinstite pãrinte, dar nu doresc sã plec de aici" si a rãmas acolo. De multe ori iesea si înainta în pustiul cel mai îndepãrtat, timp de douãzeci sau treizeci de zile, dupã care se întorcea din nou la chilia lui. Si înfrângându-si patimile trupului, a primit ca rãsplatã puterea de a îmblânzi fiarele sãlbatice. Pentru aceasta oriunde mergea, el era însotit întotdeauna de doi lei. Odatã, chiar unul dintre lei, cãlcând într-un spin ascutit si acesta intrându-i adânc în labã, sfântul i l-a scos afarã, i-a legat bine laba si astfel l-a fãcut sãnãtos.

Vestea despre el alergând pretutindeni, multime de bãrbati si de femei veneau la el, aducând cu ei tot felul de bolnavi si el, cu harul dumnezeiesc care sãlãsluia în inima lui si numai cu rugãciunea îi tãmãduia pe toti de orice boalã erau cuprinsi. Lãsând deci pe toti acestia sã vinã la el în pustiu, el trãia mai departe în chilia lui, rugându-se. Dar apã nu se gãsea prin apropiere, ci se aducea tocmai de la râul Eufrat, care se gãsea la depãrtare de aproape opt kilometri. Mai înainte numai rar se aducea, pentru cã sfântul fiind singur nici nu prea avea nevoie de ea. Dar când multimea celor ce veneau la el a început sã fie din ce în ce mai mare, nevoia de apã de bãut s-a fãcut din ce în ce mai mult simtitã, de aceea el a construit un mic bazin în care sã se adune apa de ploaie, care sã poatã fi întrebuintatã de cei ce aveau nevoie de apã.

Dar si bazinul acesta golindu-se odatã cu totul de multimea care venise, si dupã aceasta venind încã si altã multime de oameni, iar sfântul poruncind slujitorului sãu sã scoatã apã si pentru acestia, dupã ce slujitorul s-a dus si nu a mai putut aduna nici mãcar un pahar de apã, din cauzã cã toatã apa fusese întrebuintatã, sfântul ridicându-si ochii cãtre cer si suspinând adânc, cu fata plinã de seninãtate, a zis din nou slujitorului: "Du-te, copile, în numele Domnului îti poruncesc: scoate apã si împarte celor ce au trebuintã". Si slujitorul ascultând de porunca ce i s-a dat, s-a dus si, o, minune!, a gãsit bazinul plin de apã si a strigat: "Veniti cu totii sã vedeti un lucru minunat!" Si alergând cu totii si bând din destul din apa aceasta foarte curatã si rece, s-au minunat si au adus multumitã lui Dumnezeu.

Dupã aceasta, sfântul, voind sã ascu
ndã faima acestei minuni, s-a gândit sã aducã el însusi apã de la râul Eufrat, tot asa cum fãcea si mai înainte. Deci, în timpul noptii, lucrul neapãrat pe care-l fãcea era sã aducã apã de la Eufrat. Dar altã datã venind din nou multime mare la el si apa terminându-se, bãtrânul luând un vas de lut, a pornit spre râu. Nu s-a îndepãrtat însã nici mãcar cât o aruncãturã de piatrã si s-a înapoiat. Cei care erau de fatã socotind cã bãtrânul s-a înapoiat asa de repede din cauza slãbiciunii, au alergat cu totii întru întâmpinarea lui. Unul dintre ei luând din mâinile bãtrânului vasul de lut, în care voise sã aducã apã si vãzându-l cã este plin, a strigat, zicând cu glas mare: "Dati toti slavã lui Dumnezeu, cã bratele bãtrânului izvorãsc apã vie!" Deci, alergând cu totii la vasul de lut si vãzându-l plin cu apã rece, s-au minunat si au început sã se târascã la picioarele lui, rugându-l cu cãldurã sã înceteze sã mai sãvârseascã un astfel de lucru si sã nu-si mai ia asuprã-si pentru ei o atât de mare ostenealã. Cãci ziceau: "Dacã nu s-ar fi întâmplat aceastã minune, ai fi adus negresit apã tocmai de la râul Eufrat!" Dar bãtrânul, cãzând si el la pãmânt, se numea pe sine pãmânt si cenusã, vierme si tot ce poate fi mai dispretuit si numai în felul acesta abia dacã a putut sã-i linisteascã.

În vremea aceea Patriciu, episcopul Cezareii, auzind cã sfântul aduce el singur apa, i-a trimis bãtârnului, ca sã-l usureze, un animal obisnuit cu cãratul apei. Dar un sãrac oarecare, strâmtorat de creditorul lui, venind la bãtrân, i-a povestit acestuia nenorocirea lui. Bãtrânul însã neavând nimic altceva cu care sã-l ajute, si nelãsându-l inima sã-i dea drumul sã plece neajutorat, dându-i asinul pe care-l primise pentru cãratul apei, i-a zis: "Vinde-l, copile, plãteste-ti datoria si scapã!" Deci, episcopul aflând aceasta, i-a dat din nou, alt asin, zicându-i: "Pe acesta nu ti-l dau în dar, ci numai ca sã-ti care apã; iar când voi avea nevoie del el, am sã ti-l iau înapoi!" Dupã putinã vreme însã, venind la bãtrân un alt sãrac si cerându-i ajutor, iar sfântul neavând ce sã-i dea, i-a dat asinul. Aflând din nou si de acest lucru, episcopul a porunit sã se zideascã un bazin mare, care se pãstreazã pânã astãzi, pe care umplându-l cu apã, cu ajutorul unor trimisi ai sãi cu animale aducãtoare de apã, le-a poruncit acestora sã se întoarcã înapoi.

S-a întâmplat, apoi, ca în regiunea aceea sã se gãseascã un stâlpnic despre care se dusese vestea. Dar acesta, prin lucrarea mestesugitã a diavolului, a ajuns odatã la o ceartã cu un oarecare, fiind rãnit de o piatrã aruncatã de acesta. Simtindu-se mânat de o pornire lãuntricã sã se rãzbune împotriva celui ce îl lovise cu piatra si sã se apere împotriva tuturor celor ce sãvârseau neorânduialã, cãci stâlpnicul socotea cã asa se cuvine sã facã, omul acesta al lui Dumnezeu, Aninas, cunoscând aceasta mai dinainte prin Duhul Sfânt, scriind cele ce se cuvine stâlpnicului, i-a trimis scrisoarea printr-un leu. Ucenicul stâlpnicului, vãzând leul s-a înspãimântat, cuprins fiind de fricã. Dar întelegând cã leul aducea o scrisoare, apropiindu-se de el, i-a luat scrisoarea si a dat-o stâlpnicului, care, dupã ce a citit-o, s-a umplut de cãintã si lãsând rãzbunarea în seama lui Dumnezeu, i-a rãspuns fericitului Aninas, tot prin leu, aducând multe multumiri lui Dumnezeu si slujitorului Sãu, pentru sfaturile primite la vreme.

Odatã, o femeie, cuprinsã de o boalã grea, urca spre locul unde se gãsea sfântul. Un barbar însã iesindu-i în cale si nãpustindu-se asuprã-i ca sã o necinsteascã, numai cu chemarea în ajutor a numelui sfântului, barbarul deodatã s-a îmblânzit si întinzând mâna ca sã-si ia arma pe care mai înainte de a se nãpusti asupra femeii o înfipisese în pãmânt, a gãsit-o cã prinsese rãdãcini. Minunându-se deci si el de acest lucru cu totul neobisnuit a alergat si el cãtre sfântul Aninas. Si ajungând la el, dupã ce a fost catehizat, a fost botezat, rãmânând mai departe pe lângã sfânt si devenind, cu timpul, un bãrbat foarte încercat în viata duhovniceascã. Iar femeia dupã ce a primit vindecarea de care avea nevoie, a plecat, bucurându-se.

Multe alte minuni si lucruri mai presus de fire au fost sãvârsite de acest sfânt, dar nu le mai arãtãm aici, cu toate cã si pe acestea arãtate mai sus le-am înfãtisat fãrã sã vrem.

Deci trãind timp de nouãzeci si cinci de ani în sihãstria lui si neplecând câtusi de putin de acolo, când a ajuns la vârsta de o sutã zece ani, dupã ce a vestit de mai înainte multe vedenii pe care le-a avut cu privire la viitor, simtind cã i-a venit sfârsitul, a adunat la sine pe toti cei care fãceau parte din frãtietatea în fruntea cãreia se gãsea, a ales pe unul dintre frati, care întrecea pe toti ceilalti în virtute si a zis: "Pe acesta l-a pecetluit Dumnezeu ca pãstor al vostru, în locul meu". Si zicând acestea a arãtat pe fratele despre care era vorba, l-a îmbrãtisat si i-a binecuvântat pe toti. Dupã aceasta trãind încã sapte zile, s-a mutat la Domnul în ziua a saisprezecea a lunii martie.

Tot în aceastã zi, pomenirea preacuviosului pãrintelui nostru Hristodul (1020-1093), fãcãtorul de minuni, intemeietorul Manastirii Sfantului Ioan Teologul din Patmos.